Suntem o echipă care oferă servicii notariale în condițiile legii, bazate pe consultanță juridică fundamentată și adaptată nevoilor fiecărui client în parte.
Orientarea noastră constantă către perfecționare profesională se reflectă în capacitatea de a identifica și de a prezenta, într-un mod clar și documentat, soluțiile legale aplicabile fiecărei spețe.
Indiferent de natura procedurii notariale, tratăm cu aceeași seriozitate fiecare situație, de la cele mai simple solicitări până la cele cu un grad ridicat de dificultate. Prioritatea noastră este ca fiecare client să înțeleagă în mod clar opțiunile legale disponibile și implicațiile juridice ale actului încheiat.

EMILIA CLAUDIA VIȘOIU
A devenit notar public după o carieră de 25 de ani în magistratură. În calitate de judecător, a profesat atât în domeniul dreptului privat, cât și a dreptului public. Experiența profesională a fost dobândită prin parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicție, de la judecătorie până la instanța supremă.
În perioada 2015-2024 a fost judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, activând în domeniile dreptului administrativ, dreptului fiscal, dreptului funcției publice, precum și în soluționarea recursurilor in interesul legii și a dezlegării chestiunilor de drept. Punând această experiență în slujba îndeplinirii rolului de notar public, ne propunem să asigurăm înțelegerea de către părți a dispozițiilor legale și transpunerea voinței lor, sub imperiul normelor aplicabile, în termeni juridici fiabili.

ALEXANDRA-GABRIELA RĂDUCANU
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, precum și programul de masterat în Drept Privat din cadrul aceleiași instituții, beneficiind de o pregătire academică în cadrul uneia dintre cele mai recunoscute facultăți de profil din țară.
Parcursul profesional a inclus promovarea examenului de admitere în profesia de avocat, urmată de promovarea examenelor pentru accederea în profesia de notar stagiar și, ulterior, în cea de notar public, prin examenul de definitivat. Numirea în funcția de notar public a reprezentat nu doar asumarea responsabilității conferite de autoritatea publică, ci și angajamentul de a sprijini persoanele care apelează la serviciile biroului, prin soluționarea aspectelor juridice cu care se confruntă. În acest sens, oferirea de consultații fundamentate juridic are ca scop înțelegerea de către clienți a implicațiilor actelor încheiate și a consecințelor acestora.




